Firma Evstar Computers a luat fiinta in anul 1991, intentia membrilor fondatori fiind inca de la inceput aceea de a oferi produse si servicii care sa acopere o arie cat mai mare din domeniile actuale ale informaticii. Profesionalismul echipei si folosirea unor inalte standarde de calitate in relatia cu clientii sunt atu-urile care ne permit acum, la 11 ani de la infiintare, sa ocupam pozitia de leader la nivelul judetului Teleorman. Confirmarea acestei situatii o constituie ocuparea locului I in topul judetean al firmelor (organizat de Camera de Comert, Industrie si Agricultura) si asta in concurenta nu doar cu celelalte cateva firme cu obiect de activitate din domeniul IT, ci cu toate societatile de aceeasi categorie de marime cu noi.

 

Pentru impunerea pe piata locala si mentinerea pozitiei castigate, in timp, politica manageriala a vizat succesiv obiective de dezvoltare adaptate perfect atat mediului intern al firmei, cat si celui extern:

· am inceput cu proiectarea si implementarea de aplicatii financiar-contabile pentru diverse categorii de utilizatori si - in paralel - cu vazarea de echipamente informatice performante.

· odata cu dezvoltarea acestor activitati, am initiat servicii complementare, respectiv asistenta tehnica software, pentru aplicatiile proiectate de noi si asistenta tehnica hardware.

· experienta acumulata in timp, seriozitatea si profesionalismul cu care am abordat fiecare proiect, originalitatea si fiabilitatea solutiilor oferite clientilor ne-au ajutat sa construim o imagine favorabila a firmei, fapt care a contribuit la obtinerea de contracte deosebite, din partea unor clienti importanti, nu numai din Teleorman, ci si din Bucuresti si judetele invecinate. Astfel, am derulat proiecte vizand proiectarea si implementarea de aplicatii specializate pentru administratie publica locala, statistica economica sau medicala. Tot timpul, am urmarit sincronizarea conceptuala si tehnica a software-ului produs de noi cu cel utilizat la nivel mondial, in asa fel incat sa putem oferi clientilor nostri cele mai noi tehnologii ale momentului. Pentru realizarea acestui deziderat, angajatii firmei iau parte constant la cursuri de pregatire, conferinte si simpozioane de specialitate, prezentari de produse sustinute de principalii actori internationali ai domeniului. Ca atare, putem oferi clientilor solutii de ultima ora, care cresc performantele proceselor economice si folosesc la intreaga capacitate software-ul si hardware-ul cele mai recente.

· pasul urmator l-a constituit extinderea activitatilor departamentului hardware, respectiv inceperea asamblarii de calculatoare compatibile IBM, lucru care ne-a ajutat suplimentar in rezolvarea diverselor probleme aparute pe timpul derularii contractelor de asistenta tehnica. In prezent, constituirea unui stoc permanent de subansamble, ne da posibilitatea de a rezolva in cel mai scurt timp posibil orice problema aparuta la echipamentele hardware asistate.

· a urmat apoi specializarea personalului din cadrul departamentului hardware pentru proiectarea si realizarea de retele informatice si pentru utilizarea si instalarea echipamentelor de comunicatie, prin cursuri efectuate de cele mai importante firme din acest domeniu (3Com, Allied Telesyn sau Cisco) sau prin prezente la conferintele sustinute de reprezentantii acestora.

· in anul 1993 am inceput colaborarea cu distribuitorul unic pentru Romania al echipamentelor Epson si - ca o recunoastere a performantelor noastre - incepand din anul 1994, am devenit dealer autorizat Epson. Acest statut ne permite ca pe langa preturile cele mai scazute, sa asiguram service calificat, specialistii nostri fiind instruiti de firma Epson pentru instalarea, intretinerea si repararea echipamentelor.

· in domeniul distributiei de produse software, din 1998 suntem Microsoft Certified Dealer; in plus, o persoana din cadrul firmei este autorizata Microsoft Sales Specialist. Din acelasi an, avem o legatura directa cu Symantec, prin cei mai importanti distribuitori ai acestei firme pentru Romania.

· din aprilie 1998 am devenit primul Internet Service Provider pentru judetul Teleorman, prin unul dintre cei mai importanti distribuitori nationali (Euroweb), oferind clientilor nostri acces ieftin si rapid la toate serviciile Internet (www, e-mail, news, chat, telnet).

· ca o recunoastere a renumelui de care se bucura firma noastra, din octombrie 1998 am fost desemnati subcontractanti IBM pentru judetul Teleorman ai contractului de distributie de echipamente si software incheiat intre IBM Romania si Ministerul de Finante. In cadrul acestei actiuni s-au instalat peste 100 de sisteme, hub-uri, switch-uri si s-au realizat retele locale in toate orasele judetului Teleorman. Pentru toate aceste obiective asiguram in prezent service permanent, consultanta si asistenta tehnica de specialitate.

· in aceeasi perioada am realizat  « Centrul de Informatii pentru Cetateni » (al cincelea de acest fel din tara), sub consultanta agentiilor americane USAID si Chemonics International. In cadrul acestui proiect am proiectat si realizat reteaua Intranet a Centrului de Informatii pentru Cetateni si reteaua proprie a Consiliului Judetean Teleorman, conectata la Internet prin linie inchiriata de la Euroweb. Centrul de Informatii pentru Cetateni si Consiliul Judetean Teleorman isi desfasoara acum activitatile specifice cu ajutorul retelelor si aplicatiilor  client-server integral concepute si realizate de EVSTAR Computers. In plus, site-ul Consiliului Judetean Teleorman – unul din cele mai reusite si complete site-uri de acest gen din tara, dupa aprecierea Kappa – poarta marca « powered by EVSTAR Computers». In prezent, asiguram pe baza contractuala mentenanta acestui obiectiv.

· incepand din primavara anului 1999, am devenit "reseller IBM" .

· am proiectat, realizat, testat si configurat reteaua si aplicatiile specifice financiar contabile si de vanzari pentru SC PECO SA Teleorman. Atat reteaua cat si solutiile software se afla in intretinerea noastra in continuare.

· incepand din vara anului 2000 am devenit subcontractanti pentru Teleorman ai firmei Compaq, devenind furnizori judeteni de echipamente si solutii informatice purtand aceasta marca. Ca atare, am devenit furnizori de hardware si software ai ROMTELECOM SA, filiala Teleorman si ai CEC, filiala Teleorman. Pe baza de contract, asiguram intretinerea echipamentului si aplicatiilor furnizate de noi.

· urmarind satisfacerea celor mai diverse cerinte ale clientilor, in anul 2000 am devenit distribuitori ai produselor Hewlett-Packard si Canon, asa incat putem oferi o gama foarte variata de echipamente periferice pentru calculatoare sau echipamente pentru birou.

· un alt domeniu de activitate de care ne ocupam si pe care il dezvoltam constant este cel  al vanzarii de consumabile pentru informatica si birotica.

· pentru a ocupa o nisa pe piata locala, din anul 2000, oferim si servicii profesionale de web-design, desktop publishing si design publicitar.

· avem un magazin la sediul firmei, unul deschis in Rosiori de Vede si urmeaza ca pana la sfarsitul anului curent sa deschidem un al treilea magazin in Alexandria.

Printr-o selectie riguroasa la angajare si prin permanentizarea procesului de instruire, am reusit sa constituim cea mai puternica echipa de specialisti in domeniul informaticii, atat din Teleorman cat si din judetele limitrofe, in care avem deja un numar insemnat de clienti. Toate departamentele – hardware, software, Internet, service, networking si desktop publishing – sunt formate din persoane cu studii de specialitate, care participa periodic la cursuri nationale si internationale de instruire si specializare in problemele recent aparute in domeniu. In plus, fiecare dintre angajatii firmei poate rezolva intr-o anumita masura sau da anumite solutii pentru problemele care tin de celalalte domenii. Dispunem de un laborator de lucru pentru service si de 5 masini, care fac posibila deplasarea la sediul clientilor in cel mai scurt timp. Fiecare angajat dispune de calculator in cadrul unei retele informatice cu acces la Internet.

In momentul actual avem in asistenta tehnica permanenta, pe baza de contract sau la cerere, un numar de peste 100 de institutii din diverse domenii de activitate, de la intreprinderi mici pana la mari unitati industriale sau regii de interes national, societati cu capital privat si unitati bugetare. Raza noastra de activitate cuprinde judetele Teleorman, Olt, Arges, precum si municipiul Bucuresti.

Enumeram, mai jos, cativa dintre cei mai importanti clienti ce folosesc solutii software furnizate de firma noastra:

   Consiliul Judetean Teleorman - Proiectare si implementare de aplicatii Internet/Intranet, folosind tehnologia client/server - http://www.cictelnet.ro

   Koyo Romania SA Alexandria - Proiectare si implementare de aplicatii Intranet pentru Departamentele Productie si Vanzari, folosind tehnologia client/server

   Rotrico SA Rosiori de Vede - Proiectare si implementare de aplicatii financiar-contabile, de vanzari  si de productie

   Islaz SA Alexandria - Proiectare si implementare de aplicatii financiar-contabile, de vanzari si de productie

   PECO Teleorman - Proiectare si implementare de aplicatii financiar-contabile si de vanzari

   Spitalul Judetean Teleorman - Proiectare si implementare de aplicatii financiar-contabile

   Institutul de Proiectare si Cercetare pentru Masini Grele - Proiectare si implementare de aplicatii financiar-contabile

   Muzeul Satului Bucuresti - Proiectare si implementare de aplicatii financiar-contabile